AcasăDrumul TabereiTurnul de apă cu aspect medieval din Drumul Taberei

Turnul de apă cu aspect medieval din Drumul Taberei

-

Născut în Drumul Taberei, „cartier select”, așa cum le spuneam celor care mă întrebau unde m-am născut, am avut multe zone de interes, ca să nu le spun de joacă, mai ales că joaca se desfășura și în jurul vârstei de 18 ani 😋. Una dintre aceste zone era cea de la Drumul Taberei 34-Favorit-Sibiu-Drumețului. Am făcut școala la cea mai buna școala din Sectorul 6 (cel puțin așa mă lăudam atunci), Școala 197. Fie că plecam de la școală pe ocolite până acasă pe Titel Petrescu, pentru că aveam prieteni pe Sibiu, fie că mergem să căutam gloanțe trase pe poligonul din spatele străzii Sibiu sau mergeam la vânătoare de autografe la hotelul echipei Steaua sau mai târziu din autobuzul 126 în drum spre liceu, troleibuzul 69 sau mașina personală către serviciu, mereu mă uitam fascinat la turnul de pe strada Sibiu.

Acest turn din cărămidă, diferit de tot ce se află în cartier, domina zona, exact ca în zilele în care era cea mai înaltă și frumoasă clădire din zonă. Turnul a fost construit la începutul secolului XX. Acest turn de apa a apartinut Ministerului Apărării. A facut parte din cazarma 575. La parterul acestuia se afla ( nu știu dacă mai funcționează), un magazin alimentar (trebuia să i se găsească i funcțiune 😁).

Oare cum ar fi ca acest turn să intre într-un circuit turistic? Poate în viitorul apropiat se găsește o utilitate social-culturală de care să beneficieze bucureștenii. Sunt sigur că idei se vor găsi dacă cineva ar organiza un concurs în acest scop

/conexiuniurbane.ro/turnul-de-apa-cu-aspect-medieval-din-drumul-taberei/

Lasă un răspuns

- Advertisment -

Must Read

Descoperă mai multe la Drumul Taberei | București ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura