Hari Bucur-Marcu : Tevatura iscată de CCR este de fapt o simplă, reprobabilă și penală ingerință în alegerile pentru Președintele României

Ca să nu ne pierdem focalizarea asupra naturii problemei pe care o avem de rezolvat, ca membrii ai publicului național suveran:

1. Curtea Constituțional a României (CCR) nu poate, nici constituțional și nici legal să anuleze rezultatul votului din primul tur al alegerilor pentru Președintele României, din duminica trecută.
   Argument:
   Legea 370/2004, republicată, pentru alegerea Președintelui României menționează, în Articolul 52, care sunt condițiile pentru ca o cerere de anulare a rezultatului alegerilor să fie admisă pentru deliberare de CCR.
   Aceste condiții nu sunt nici pe departe îndeplinite, în ceea ce privește cererea aflată acum în atenția CCR, deoarece cererea nu a fost motivată și nu a fost însoțită de dovezi din care să rezulte că “votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice … ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin“.
   Iar altă cerere nu mai poate fi admisă, deoarece legea impune ca cererile să fie depuse “în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării“, termen ce a trecut deja.
2. Chiar dacă, abuziv, cum de altfel a mai făcut-o în alte spețe, CCR ar decide anularea rezultatului alegerilor de duminică, cum ar fi în urma renumărării voturilor (legea nu permite anularea rezultatului votării altfel decât în urma unei cereri și în urma constatării unor fraude de natură să modifice ordinea candidaților calificați pentru turul doi, fraude indicate în cererea de anulare și în niciun caz nu prevede anularea votării, în situația în care ar rezulta altceva din renumărarea voturilor), ordinea celor doi candidați nu se schimbă.
   Adică, CCR nu poate stabili alți candidați, sau o altă ordine a candidaților calificați pentru turul doi, indiferent de ceea ce ar rezulta din dezbaterile sau mai zis zbaterile curtenilor constituționali.
   Tot ce pot face autoritățile publice implicate în organizarea alegerilor în urma unei asemenea decizii, în afară să constate că este abuzivă și deci ilegală, ar fi să organizeze “repetarea turului (întâi) de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor“.
   Iar repetarea turului de scrutin înseamnă participarea acelorași candidați ca în primul tur.
3. Deciziile CCR sunt “definitive și obligatorii“ exclusiv dacă ele sunt legale și constituționale. Dacă nu sunt așa, deciziile CCR pot fi ignorate, pur și simplu.
   De altfel, spre deosebire de deciziile curților de justiție, în cazul deciziilor CCR nu există niciun mecanism juridic sau administrativ, prin care acele decizii să fie impuse celor cărora li se adresează, iar cei care nu le respectă să fie sancționați.
4. În aceste condiții, toată tevatura iscată de CCR, cu “decizia“ de a cere autorităților electorale renumărarea tuturor voturilor din cele 20.059 de secții de votare, este de fapt o simplă, reprobabilă și penală ingerință în alegerile pentru Președintele României.

Concret, autoritățile statului ar trebui să se sesizeze din oficiu (ele pot să o facă, CCR nu are această calitate) cu situația creată prin ingerința CCR în alegeri, în afara atribuțiilor sale legale și constituționale, și să explice publicului național, suveranul în stat, ce măsuri iau ele, atât pentru repararea stricăciunilor create de ingerința CCR, cât și pentru ca asemenea disturbare a procesului electoral să nu se mai repete.
______________________________
Ar fi trebuit să precizez că ghilimele utilizate mai sus sunt pentru citate din textul legii. Deci oricine citește legea poate ajunge la aceleași observații ca și mine.

Hari Bucur-Marcu