Vila D. Ionescu, monument istoric din zona Aviatorilor, confiscată de la Sorin Ovidiu Vântu, și o clădire de birouri din zona Floreasca, confiscată de la partenerii de afaceri ai lui Laszlo Kiss, cel supranumit „regele offshore-urilor”, au fost scoase la vânzare de stat pentru recuperarea pagubelor din dosarul FNI și Ultra Pro Computers.
Cele două edificii pot fi încadrate în planul Guvernului Orban de a pune accentul, în lupta împotriva corupției, pe recuperarea prejudiciilor produse prin fraudă. Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a spus, în mai multe rânduri, că își propune recuperarea banilor din marile dosare de corupție și de crimă organizată.
În cazul celor două imobile care sunt scoase la licitație, instituțiile statului au prioritate – cele care nu au sedii și plătesc chirii pot să ceară mutarea. Dacă nu sunt solicitate, sunt scoase la vânzare.
Casa lui Vântu, clădire de patrimoniu
Imobilul care i s-a confiscat lui Sorin Ovidiu Vântu are un istoric. I se spune „palatul”, însă este o vilă construită în 1927 de un cunoscut arhitect, al cărui stil neo-brâncovenesc, bogat în ornamente, este predat la școlile de arhitectură. Este vorba despre Toma T. Socolescu, fost primar de Ploiești, liberal interbelic, căruia comuniștii i-au interzis să mai profeseze din cauza refuzul…
Descoperă mai multe la Drumul Taberei 🏙️ București 🌆 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.