Gabriel Mutu a fost șomer în timpul lui Ceaușescu și apoi încă 4 ani. Din CV nu știm dacă a terminat liceul sau nu, dar important este că și-a început bine cariera după 1990, la 25 de ani, ca schimbător de valută, una dintre cele mai cinstite afaceri din punctul de vedere al mafioților din PSD.
Este, sanchi, investigat de mulți ani de DIICOT, că poate, poate, se vor prescrie faptele. A fost primar la sectorul 6 si firesc disperat pentru a avea imunitate. Duhnește a corupție, conflict de interese, rețele mafiote, impostură, servicii și, deci, este perfect pentru a fi pe locul 3 la Senat pentru al treilea mandat la cel mai nenorocit partid – PSD”, a scris Valeriu Nicolae pe Facebook.
A fost implicat în minim 47 de firme care au făcut numai lucruri vrednice de admirație, de la case de schimb valutar la amanet și tunuri imobiliare. Înregistrate prin Panama, Seychelles și alte locuri cinstite pentru mafioți. Numele lui este asociat cu numele celor mai nenorociți corupți și, pentru diversitate, șefi de partide și de servicii secrete.
Omul cu zeci de firme, multe dintre ele cu legături îngrozitoare cu mafioți care au reprezentat statul în 2008, devine consilier local și Președinte la Comisia Buget Finanțe, deși el are cel mult o diplomă în drept. Este și vicepreședinte al filialei partidului conduse de Poteraș, primarul cu doctorat la Valahia și opt ani de pușcărie pentru implicare în mafia retrocedărilor ilegale. Tot în 2008, decide că imunitatea este mai importantă decât orice, așa că intră în Senat pe listele PDL.
În 2009, intră și el în secta lui Oprea cu cursul de Securitate și Bună Guvernare, face un master la SNSPA, pe care abia aștept să-l citesc, și este, desigur, în Comisia de Control a SRI și Comisia de Privatizare a Activelor Statului. În mod firesc, declarațiile lui de avere au dispărut de pe site-ul Senatului, că doar trăim într-un stat nesecurist și necapturat. La al doilea mandat, declarațiile de avere există, dar sunt o batjocură.
mai mult la /www.aktual24.ro/
Descoperă mai multe la Drumul Taberei 🏙️ București 🌆 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.