Camelia Bertea | USR Victoria : Am demarat lucrările preliminare necesare pentru rezolvarea problemei canalizării menajere în orașul Victoria

0
324

 

Dragi victorieni,

Am demarat lucrările preliminare necesare pentru rezolvarea problemei canalizării menajere în orașul Victoria.

După cum știți, rețeaua de canalizare este într-o stare foarte proastă, nu s-au mai efectuat de zeci de ani reparații serioase, iar în acest moment nu știm dacă vom mai putea reabilita ceva din vechea rețea sau va trebui să construim o rețea nouă. Din acest motiv, sunt necesare două etape preliminare, respectiv ridicarea topografică și expertiza tehnică.
Măsurătorile pentru ridicarea topografică au început deja și sunt efectuate de firma 2 GMG CONSART SRL. După finalizarea măsurătorilor și a expertizei tehnice, vom ști exact ce avem de făcut mai departe: SF (studiu de fezabilitate) pentru construirea unei noi rețele sau DALI (Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții), în cazul în care vom putea repara vechea rețea sau porțiuni din aceasta.

În paralel, ne ocupăm și de problema stației de epurare. Pentru a obține avizele de funcționare a rețelei de canalizare, suntem obligați de lege să avem și o stație de epurare la standarde europene. Deja am depus proiectul și urmează să primim finanțare prin Programul Anghel Saligny, în valoare de 14.1 milioane lei, pentru execuția lucrărilor de reabilitare și modernizare. Totodată, am alocat bani din bugetul local pentru documentația necesară: 125.000 lei fără TVA pentru DALI (SC STRUCTI SRL) și 15.000 lei fără TVA pentru expertiza tehnică (SC ANTO SRL).

Așadar, facem pași concreți înainte, însă întregul proces este de durată, necesitând parcurgerea unor etape obligatorii legate de documentație și fundamentare.
Între timp, facem tot ce putem pentru a rezolva punctual problemele apărute. Mai mult decât atât, am decis să alocăm bani de la bugetul local pentru lucrări de reparații la vechea rețea în zona străzii Viitorului, unde sunt cele mai multe probleme.

Camelia Bertea


Descoperă mai multe la Drumul Taberei 🏙️ București 🌆 mapamond🌐media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns