Razvan Gheorghe : George Simion și AUR se pregătesc să bage în Parlament o veche colaboratoare a Sputnik.md

    0
    116

    George Simion a anunțat, ieri, la A3, că a înrolat-o în AUR pe fiica cea mare a lui Vadim Tudor – Lidia – , aceasta urmând să candideze la parlamentare din partea grupării.

    Știți cu ce s-a ocupat Lidia Tudor în ultimii ani? A publicat pe internet mizeria numită ”revista România Mare”, al cărei redactor-șef și principal semnatar a fost chiar Dragoș Dumitriu, fostul șef al așa-zisei secții ”românești” de la Sputnik.md. Până când a crăpat (în noiembrie 2021), Dumitriu a fost subordonatul direct al agentului FSB-ist Iurie Roșca, adevăratul coordonator al agenturii de la Sputnik.md.

    ”Editorialele” lui Dumitriu – în care le ridica osanale lui Putin, lui Ceaușescu și Securității, militând pentru menținerea Basarabiei sub talpa Kremlinului – au fost, ani de zile, capete de site pe portalul rusofil revistaromaniamare.ro. Site-ul deținut de Lidia Tudor a făcut și încă face la greu (și pe față) propagandă rusă. Lidia a participat la priveghiul lui Dragoș Dumitriu, unde a bocit în hohote și l-a pupat în dos pe propagandistul sucombat, prezentându-l drept ”om minunat” și ”român absolut”.

    Dincolo de încercarea lui George Simion de a crește electoratul AUR prin înrolarea fiicei lui Vadim, intenția de a băga în Parlament o fostă colaboratoare apropiată a Sputnik.md – cunoscută pentru pozițiile pro-Rusia și anti-SUA / anti-Occident – spune multe despre adevărata natură a AUR.

    Vadim Tudor a fost un turnător prolific al Securității, detractor abject al lui Paul Goma și versificator hipermediocru al clanului criminal Ceaușescu (adică propagandist PCR), după decembrie ‘89 evidențiindu-se în repetate rânduri ca rusofil învederat. Pe tot parcursul său politic a fost înconjurat de foști ofițeri de Securitate. Odinioară, același Vadim îi aducea minore lui Eugen Barbu.

    ”S-a demonstrat că tot ce spunea Vadim era adevărat!”, a apreciat George Simion în direct la A3.

    Razvan Gheorghe

    Razvan Gheorghe 

    Lasă un răspuns